Istoric

Ferneziul este un cartier al municipiului Baia Mare, ai cărui locuitori, în marea lor majoritate, au fost angajaţii S.C. ROMPLUMB S.A. şi ai E.M. HERJA. În trecut FIRIZA de JOS, FERNEZIUL de astăzi, era o comună la 2-3 km de Baia Mare, spre nord-est, aşezată pe malul văii Firizei, sub muntele Igniş, într-o regiune minieră. La sfârşitul secolului al XIX – lea comuna avea 414 case cu 1829 de locuitori. Minele de aici au fost exploatate din Evul Mediu timpuriu, dar exploatarea lor intensă este semnalată din secolul al XVI – lea. Localitatea şi-a schimbat des stăpânii, iar după Pacea de la Satu Mare (1711) a intrat definitiv în proprietatea vistieriei regale. În acel timp poseda una din cele mai mari topitorii din Transilvania. Aici s-au prelucrat minereurile din minele din Baia Sprie, Dealul Crucii, Valea Roşie si de la minele particulare din bazinul minier băimărean. Deci, cartierul Ferneziu poate fi socotit cea mai veche vatră muncitorească a oraşului Baia Mare. În jurul anului 1900 Ferneziul cunoaşte, primul în bazinul băimărean, cea mai însemnată cucerire a tehnicii începutului de veac – becul electric – care desigur n-a fost introdus în casele topitorilor.  De această dezvoltare a industriei, a economiei, a relaţiilor capitaliste se leagă începuturile şi dezvoltarea şcolii din Ferneziu. Înfiinţarea acestei şcoli este în strânsă legătură cu existenţa şi dezvoltarea Topitoriei din Ferneziu de Jos care a fost denumită ulterior Uzina Chimico – Metalurgică “1 Mai” – Ferneziu, respectiv S.C. Romplumb S.A. Topitoria a funcţionat pentru prima dată la Firiza de Sus. Mai târziu a fost transportată pe Lunci (pe locul unde a funcţionat mai apoi un magazin alimentar), cu scopul de a uşura transportul de minereu. În această perioadă a luat fiinţă biserica romano – catolică de pe LUNCI şi şcoala care a funcţionat atunci lângă actuala clopotniţă a bisericii. Aceasta a fost cea mai veche şcoală a Ferneziului. Din cauza transportului de minereu uzina a fost mutată pe locul actual în 1844. În perioada 1850-1860 s-a construit o biserică lângă uzină şi pe lângă ea o şcoală care era şcoală de stat. A fost înfiinţată în anul 1879 şi avea 3 săli de clasă. Un document din anul 1829 menţionează şi existenţa unei şcoli confesionale care a funcţionat lângă biserica greco-catolică, denumită “Şcoala sistematică”, având ca director pe Drăguş Moisei. Tot aici este menţionat ca număr de locuitori un număr de 562 greco-catolici, iar limba era “Valachia Ruthenica” ceea ce înseamnă că în numărul  respectiv intrau şi ruteni. În lucrarea “Schematismul clerului Greco-catolic din diecesa Munkaciului” din 1841 – referitor la  Ferneziu de Jos – găsim alte  date  privind  existenţa  acelei şcoli sistematice în limba română, având ca şi cantor docent, adică învăţător pe Constantin Sabo, iar numărul locuitorilor a crescut la 624.          În 1918 şcoala confesională se uneşte cu şcoala de stat şi începând cu anul şcolar 1919 – 1920 funcţionează ca şcoală de stat în limba română. Iniţial şcoala funcţiona în clădirea unde ulterior s-a amenajat clubul uzinei, iar în 1921 s-a construit o clădire nouă pentru şcoală. Apoi aici şi-a găsit loc cabinetul pentru protecţia muncii. În anul 1953 spaţiul de şcolarizare s-a mărit cu localul nou construit pe strada Gutinului (Şcoala de pe deal) cu 4 săli de clasă, cancelarie, local care nu mai funcţionează în prezent. În 1957, în urma înţelegerii între conducerea uzinei şi Inspectoratul Şcolar din judeţul Satu Mare, localul de şcoală din incinta uzinei a fost cedat acesteia. Uzina a oferit în schimb un alt local pentru şcoală, o clădire ce aparţinea uzinei şi care se găsea la bifurcarea străzii Barajului cu drumul vechi ce trecea prin uzină, clădire care ulterior a fost demolată.          În 1960 a intrat în funcţiune noul local de şcoală sub denumirea de Liceul Teoretic Nr. 2, care pe lângă clasele liceale a cuprins  şi clasele gimnaziale care funcţionaseră până atunci în diferite locaţii. Această şcoală s-a menţinut cu clasele liceale până în anul 1975, an în care s-a transformat în Liceul Metalurgic şi s-a transferat într-o clădire nouă, construită special. În localul din strada Arenei Nr. 1 au rămas clasele I – VIII – învăţământ primar şi gimnazial – acestea   funcţionând şi în prezent. În perioada 1975 – 1980 au mai funcţionat aici şi clasele IX – X – treapta I de liceu – clase afiliate Liceului Industrial Nr.1. Între anii 1980 – 2000 şcoala este cunoscută sub denumirea “Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 16”; începând cu 1 iunie 2006 devine Şcoala cu clasele I – VIII “NICOLAE BĂLCESCU”, iar astăzi funcţionează ca ŞCOALA GIMNAZIALĂ “NICOLAE BĂLCESCU”, BAIA MARE. Din anul 2012 în cadrul şcolii funcţionează 3 grupe de grădiniţă cu program normal, grădiniţa care a funcţionat în fosta Gradiniţă nr. 19 de pe strada Uzinei. Trebuie precizat însă faptul că şcolile din Ferneziu la începutul secolului, erau modeste şi numărul elevilor era redus. Într-un act din 1856 se aminteşte despre înfiinţarea, pe lângă fiecare şcoală, a unor grădini de pomi model, iar învăţătorul arată în actul respectiv că “va căuta să deprindă pe copii în pomărit, precum şi legumicultură”. Astfel, pe lângă religie, în şcoală erau introduse ca materii de studiu: gramatica, cetirea, aritmetica, scrierea frumoasă şi dictată, precum şi economie, pomărie sau stupărie (Arhivele Statului – fondul citat dosar 7 / 1868). De remarcat este şi faptul că o serie de nume de elevi trecute în actele de clasificare se menţin până astăzi în Ferneziu, ceea ce demonstrează continuitatea populaţiei de aici. Putem  exemplifica în acest sens câteva nume care au persistat de atunci până în prezent: Petrariu, Conţiu, Cherecheş, Mesaroşu, Mihalca, Maroşanu, Avramu, Buie şi altele.          În prezent, Şcoala gimnazială “NICOLAE BĂLCESCU” din cartierul Ferneziu, aşezată într-un cadru pitoresc la poalele dealului Bolat, aparţinând muntelui Igniş, pe malul râului Firiza, funcţionează ca şcoală generală ce cuprinde şi nivelul preşcolar, contribuind la formarea valorilor umane, la dezvoltarea culturii şi civilizaţiei populaţiei şcolare din acestă comunitate. Cu toate problemele economice şi sociale ale cartierului (multă vreme – mediu poluat, venituri mici realizate pe membru de familie, sau chiar inexistente, majoritatea elevilor aparţin grupurilor dezavantajate), mai există resurse umane responsabile (elevi, părinţi, cadre didactice, parteneri locali), interesate şi motivate să se implice în demersul educaţional care să contribuie la asigurarea progresului şcolar, a calităţii în educaţie, la transformarea unităţii într-o ŞCOALĂ INCLUZIVĂ de tip european.